marți, 30 iulie 2013

Cele mai frumoase sate săseşti




Case mari, înşirate de-a lungul drumului, despărţite de strada lată de o zonă de verdeaţă pe care pasc liniştite gâştele şi raţele. Porţi înalte de lemn, care închid curţi mari, "pavate" cu piatră de râu şi pline de pomi fructiferi şi buşteni de vie. Sunt "semnalmentele" unui sat săsesc, care impresionează prin caracterul său aerisit, ordonat.


Biertan, Sibiu

Este o comună cu o istorie fascinantă, care găzduieşte un superb complex arhitectonic medieval, alcătuit dintr-o biserică ridicată în stil gotic târziu între anii 1490 şi 1520 şi o centură de fortificaţii.

O piesă extrem de interesantă, despre care s-a scris enorm, este ușa sacristiei (încăpere în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești), cu un sistem foarte complicat de 19 încuietori, realizată de meșterii locali în anul 1515. Sistemul de închidere a fost premiat la Expoziția Mondială din 1900 de la Paris și constituie un exemplu reprezentativ de manufactură săsească medievală, datorită excepționalelor intarsii și a sistemului original de închidere, care funcționeaza și astăzi.
     Pe vremuri, în bastionul estic se afla "carcera", unde erau închiși, timp de două săptămâni, cuplurile (soț și soție) care se certau și intenționau să divorțeze. În camera de mici dimensiuni, având o masă mică și un singur pat, comunitatea sașilor le punea la dispoziție o singură farfurie, un singur tacâm și o singură cană pentru apă. Se spune că, în acele circumstanțe, doar o singură pereche a rămas neclintită în hotărârea inițială de a divorța, toate celelalte cupluri ieșind de acolo împăcate, fără a se mai apela la justiție.











Viscri

Aflat în apropierea drumului care leagă Braşovul de Sibiu, satul Viscri atrage prin una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti, dar şi prin casele săseşti superb renovate în ultimii ani.

Satul Viscri numără puţin peste 1.000 de locuitori şi adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti, de altfel fiind una din cele şase înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Frumuseţea locului a atras atenţia fundaţiei Mihai Eminescu Trust patronată de prinţul Charles, care a renovat biserica şi alte câteva case din zonă dându-le strălucirea de altă dată.
          Viscri avea să devină cunoscut în întreaga Europă după ce prinţul Charles a cumpărat o casă aici în 1996 şi a vorbit în multe interviuri depsre frumuseţile satului din Transilvania. Casa „regală" din Viscri este închiriată peste an turiştilor, care trebuie să scoată din buzunar 670 de lire sterline, pe săptămână. Satul lui Charles, cum este cunoscut acum Viscri, este vizitat anual de peste 15.000 de turişti, majoritatea străini. Viscri a fost trecut pe harta mondială a satelor tradiţionale din lume, aflându-se în patrimoniul UNESCO.

Prejmer


Este satul în care găsim cea mai bine păstrată biserică-cetate medievală din estul Europei. În biserică, edificiu ce datează tocmai din secolul al XIII-lea, găsim şi cel mai vechi altar din întreaga Transilvanie (construit în anul 1450). În următoarele secole, în jurul bisericii a fost construită o imensă cetate ţărănească de refugiu. Obiectivul apare pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Impresionanta construcţie a fost începută de cavalerii teutoni şi finalizată de saşi. Cetatea a fost de zeci de ori atacată de turci, însă niciodată cucerită.

În apropierea satului se află şi rezervaţiile naturale Pădurea Prejmer şi Mlaştina Prejmer.























Saschiz, Mureş




Aici s-a ridicat, în anul 1493, o biserică fortificată, în onoarea regelui Ştefan I al Ungariei. Construită din piatră, în stil gotic, biserica a fost întărită cu 22 de contraforturi. Acest lăcaş face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
  O cetate ţărănească poate fi vizitată pe dealul de lângă biserică. Pe o piată a acestei cetăţi a fost dăltuit anul 1343. Cetatea a avut şase bastioane şi o fântână adâncă de 60 de metri.

Au fost vremuri în care Saschizul concura cu faimoasa Sighişoara, recunoscută drept "capitala" saşilor în secolul al XIV-lea.



De Dan Arsenie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

VRR Facebook Group